Viața e frumoasă 1997

'La vita e bella' este un film care reușește să împartă publicul și să-l ducă la două extreme: fie îl iubești, fie îl urăști. Cred că ei câștigă primul la număr, deși cred că depinde foarte mult de predispoziția cu care abordezi filmul.
Deși poate părea altfel, acest film nu este despre fascism sau despre naziști, merge mai departe și se ocupă de emoții, frici, pasiuni etc... Adică tratează spiritul uman.

La vita e bella este scris, regizat și cu Roberto Benigni în rol principal. A fost nominalizat la șapte premii Oscar: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cel mai bun scenariu original, cel mai bun film străin, cea mai bună coloană sonoră și cel mai bun montaj. A câștigat trei dintre ele, cel mai bun film străin, cea mai bună coloană sonoră și cel mai bun actor de neînțeles. Și în acest punct nu sunt total de acord cu academia. În același an a fost nominalizat (Edward Norton) pentru „American History X”. Și îi dau Oscarul lui Benigni? Oricum... 
Cred că petrece un histrionism care îl face insuportabil. Mi se pare cel mai rău din film. Tot timpul încearcă să atragă toată atenția și este foarte exagerat și împovărător. Restul actorilor și actrițelor respectă mai mult decât se așteaptă de la ei. Giorgio Cantarini, în vârstă de doar cinci ani, reușește să încânte cu interpretarea sa, iar Dora, interpretată de Nicoletta Braschi, soția lui Benigni în viața reală, are un rol mai discret, dar mai mult decât acceptabil.

Am putea spune că filmul are două părți clar diferențiate. O primă parte, plină de culoare, în care ne spun o poveste de dragoste și o a doua, mult mai întunecată, în care drama începe să iasă la iveală.
Pe scurt, o bijuterie devenită un clasic al cinematografiei noastre.

La începutul filmului ei ne povestesc cum Guido (Roberto Benigni) se mută în Toscana, cu intenția de a deschide o librărie. Acolo o va întâlni pe Dora (Nicoletta Braschi) pe care încearcă să o cucerească și ne va lăsa să ne amintim fraza: „Bună dimineața, prințesă”.

În ciuda faptului că este logodit cu un alt bărbat, Guido încearcă să o facă să se îndrăgostească în toate felurile posibile, iar acest bărbat este marea extravagantelor și imaginative. Până la urmă reușește și chiar au un copil împreună.

În mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial, cei trei ajung să fie duși într-un lagăr de exterminare. Acolo va începe cu adevărat esența filmului, unde Guido va face tot posibilul ca fiul său să nu sufere, transformând acea situație într-un joc.

Film minunat, care ne arată toată oroarea războiului, îndulcit și mai digerabil, grație umorului pe care îl imprimă un senzațional Roberto Benigni.

FILM ESENȚIAL, la marginea „capodopera”, adică cele 5 stele, chiar necesare, tandru, ce finală! ce inceput! ce intermediar! Pe scurt, ce film! OST, grozav, actorul principal, grozav. Transmite un conținut cu adevărat plin de sinceritate și dragoste. Viața este frumoasă, dar nu atât de mult, este sentimentul pe care îl lasă. Te face să simți mult pentru personaje și te duce înapoi la vremea nazistă, te duce în ea și te face să plângi în acea lume, care pare atât de aproape și în același timp atât de departe.Te va face să gândești, te va face să simți și te poate face să plângi.

Concluzie: 100 LA SUTA RECOMANDAT! Gradul 8

Schimbare: Chiar cred ca acest film merita o „Capodopera” si asa o manifest in nota cu 5 stele.Film care chiar te face sa te simti, unul dintre cele mai bune filme din istorie cu unul dintre cele mai bune OST din istorie.

NOTĂ: 8.5

Minunat film...este sublim, frumos si trist in acelasi timp. Ries și tu plângi. Creativitate fabuloasă. Arată cum în mijlocul haosului, al celei mai puternice dureri, de unde se crede că ceva pozitiv nu ar putea fi văzut niciodată, se creează ca o viziune paralelă, în care toată acea suferință devine un joc. Arată ce poate face doar un părinte pentru dragoste și pentru a menține iluzia și inocența micuțului lor. Iubesc acest film, îmi atinge fundul inimii.

O dramă romantică cu multă comedie este cea pe care ne-a adus-o prietenul nostru italian Roberto Benigni care joacă și regizează filmul printre altele.
Filmul la nivel narativ este spectaculos, cu fantezia și bucuria care se povestește și în același timp cu cruzimea și răutatea ființei umane în acte precum nazismul din cel de-al doilea război mondial. Intriga povestește în două părți 6 ani din viața lui Guido (Roberto Benigni). Prima parte este modul în care formează o familie cu soția și fiul său tânăr. Iar al doilea este ca a cărui familie evreiască (cu excepția femeii) supraviețuiește holocaustului într-un lagăr de concentrare, dar Guido (Roberto Benigni) face din acel iad un joc pentru fiul său.
Spectaculos, cinema în cea mai pură formă și cu un final cât se poate de interesant.