În ghearele câinilor 2021

Pentru o persoană care a citit cartea lui Thomas Savage, acest film poate fi nesfârșit de interesant datorită numărului de indicii și referințe la opera sa originală. În schimb, pentru orice privitor, poate fi confuz și uneori plictisitor din cauza subtextului continuu și subtil care tratează subiecte atât de contingente precum masculinitatea toxică și abuzul psihologic.

În opinia mea, acesta este un film magnific care surprinde inima și tensiunea lucrării lui Savage cu o priveliște frumoasă. De asemenea, trebuie remarcat faptul că turnarea celor patru piloni principali (Phil, Rose, Peter și George) este sublimă. Mai ales dacă vorbim despre Benedict Cumberbatch, care a reușit să dispară în personajul aspru al lui Burbank, determinând uneori să uite că acel actor a fost același actor care l-a jucat pe Sherlock Holmes atâția ani.

Cu siguranță recomandat dacă preferința ta sunt filmele cu suspans, dar este necesar să subliniezi că nu este un film pentru toate gusturile...

Cine este ticălosul din Puterea câinelui?


The Power of the Dog (The power of the dog), -regia Jane Campion, care a reapărut, și ce fel, după o lungă perioadă de timp ca regizor-, primește și pe bună dreptate tot felul de laude din partea criticilor de specialitate.



Scenarista, Jane Campion, s-a bazat pe romanul cu același nume al lui Tom Savage. Coloana sonoră și fotografia sunt impresionante. Principalii protagoniști din intriga sunt: ​​Benedict Cumberbatch, Kristen Dunst, Jesse Plemons, Kodi Smit-McPhee și Thomasin McKenzie. Durata filmului, care poate fi delectat pe platforma Netflix, este de 128 de minute.




E incredibil, se pare că absența a fost bună pentru Campion, care a revenit în cinema cu această adaptare care compensează și justifică cei 12 lungi ani de absență. A fost o întoarcere demnă, acest film este de departe, ca să fie clar, cel mai bun din acest an care se află deja pe moarte.


Despre ce este Puterea Câinelui?


Phil (Benedict Cumberbatch), care este un fermier dur, tipic alb dominant, nerafinat, ignorant la tot felul de formalități și foarte bogat, în timpul unei vizite la un restaurant umil își bate joc cu cruzime de fiul unei văduve, dar fratele său, să-ți fie milă? - se căsătorește în secret cu acea femeie și o aduce acasă împreună cu fiul ei, de aici va începe „ruina lui Phil”.


Cum sunt Phil și George?


Priviți simplist, frații bogați Phil (nominalizat la Premiul Academiei, Bendict Cumberbatch) și George Burbank (Jesse Plemons) sunt două naturi diferite atât în ​​gândire, cât și în acțiune; dacă unul este lumină, celălalt este întuneric; la începutul filmului par să fie într-o relativă armonie.


Phil este un subiect extrem de crud și aparent lipsit de orice empatie, George, dimpotrivă, este o persoană calmă, rafinată și amabilă. Phil, deși are o mulțime de bani și influență, este un om invidios și supărător și își dorește toată atenția fratelui său pentru el, din moment ce nu are altă persoană – deși este întotdeauna înconjurat de subiecte condescendente – în viața lui cu care să poată acțiune. Bătrânul său mentor, Henry Bronco, nu mai este lângă el, despre el rămân doar vechi amintiri.


George, pentru a evita certuri sterile cu el, se căsătorește în secret cu acea văduvă a satului, Rose, (Kirsten Dunst), pe care Phil a jignit-o, abuzându-l verbal pe fiul ei efeminat Peter (Kodi Smit-McPhee) fără o considerație prealabilă. Acesta, care căuta o modalitate de a o ataca, își dă seama de alcoolismul cumnatei sale și îi dă alcool astfel încât să devină o dependentă completă.


A existat dragoste între Phil și Peter?


Manipulare sau iubire?


Când Peter descoperă accidental homosexualitatea lui Phil, Phil reacționează violent, dar apoi începe să stabilească o prietenie inițial de neconceput cu băiatul.


Se pare că la început îl folosea pe tânăr pentru a-i provoca mai multe pagube mamei sale. Dar pe măsură ce intriga progresează, în opinia mea, el începe să se îndrăgostească de Peter.


Dar aceasta este doar o percepție inadecvată, deoarece în niciun moment privitorul nu are acces deplin la psihologia complicată a personajelor. Fiecare dintre personaje este impenetrabil.


Acesta este unul dintre marile merite ale acestui film, este capabil să transmită acea disperare de a nu ști ce gândesc personajele.


Cine este ticălosul din Puterea câinelui? Ojo, nu e Phil


Acestea nu-și dezvăluie spiritele: se cere să-l descifreze. Peter vorbește cu Phil despre obstacole, iar Phil vrea ca acesta să creadă că adevăratul lui obstacol este mama lui. Este o dependentă mizerabilă și, în loc să te propulseze spre succes, te poate trage în jos cu ea în smerenia lumii ei.


Personajele nu sunt prea multe; Phil, de exemplu, în ciuda naturii sale ofensive, nu reprezintă o amenințare evidentă pentru nimeni; este un personaj ciudat incapabil să se raporteze sănătos la realitate, incompatibil cu ea.


Trandafirul este un personaj complet inutil, este destul de suprarealist că această sărmană doamnă trebuie să se autoflageleze pentru că cumnatul ei nu o acceptă și o respinge; poate că este suficient pentru a trăi într-o presiune constantă. Câte femei sunt urâte de mamele soților lor și nu duc o viață mizerabilă?


George este un tip snob și complet alienat, vrea să se lovească de clasa înaltă și să pară mai important decât este în realitate. Scena cu guvernatorul Edward este jalnică, acest om bogat a venit să-și bată joc de ei în propria lui casă, singurul personaj cu adevărat uman este Phil, ceilalți sunt o grămadă de mediocri.


Peter, un viitor psihopat?


Acesta este cel mai rău subiect din intriga. Este ca un râu aparent calm, văzut din exterior, dar dedesubt poartă o forță teribilă. Este un subiect meticulos, rece și calculat. Zâmbetul său de la sfârșitul filmului arată personajul lui luciferian.


De ce a pierdut Phil meciul cu Peter?


Phil credea că a pătruns spiritual noul său partener, dar el nu a fost niciodată prada, era lupul. Peter este un subiect prea întunecat, un viitor asasin. Așa cum toți falșii idealiști caută să ajute, singurul lucru pe care îl căuta era fericirea mamei sale, a mamei sale sau a lui. spoilere:


Este machiavelic, dar Peter a identificat care era adevăratul lui obstacol și nu era mama lui: cu Phil în afara drumului, știa că atât mama lui, cât și George vor fi supuși mult mai fericiți. Aici acest personaj îmi amintește de Rodión Románovich Raskólnikov, în cazul în care când a eliminat-o pe Aliona Ivánovna lucrurile s-au îmbunătățit și lumea, lumea lui, a fost mai bună. spoiler: Totuși, după cum știm în mintea lui Peter, a existat întotdeauna planul de a-l ucide pe Phil, metodic sau datorită vicleniei sale; poate că l-au ajutat oarecum cunoștințele obținute la universitatea unde se pregătește să devină medic, chirurg.






Problema este că Peter cunoștea principalele slăbiciuni și defecte ale lui Phil; odată ce a știut acest lucru, le-a exploatat cu succes. Acest băiat este un personaj cu adevărat rău, până atunci Phil a fost principalul obstacol în calea fericirii mamei sale, iar cine știe dacă mai târziu va fi George, psihopații cred că ajută la schimbarea lumii, dar ceea ce fac ei este să-și îndeplinească fanteziile nesănătoase.


În cele din urmă, poate singurul care a iubit cu adevărat în acest film a fost Phil, George s-a căsătorit din milă și Rose din interes.



Distribuție


- Benedict Cumberbatch ca Phil Burbank


- Kirsten Dunst ca Rose -


Jesse Plemons ca George Burbank


- Kodi Smit-McPhee ca Peter


- Thomas Mckenzie ca Lola


- Frances Conroy ca Old Lady


-Keith Carradine ca guvernator Edward


-Peter Carroll ca The Old Gent


-Adam Playa ca Edward Nappo


Sursa:

Film australian din 2021, 128 de minute, cu nota 7/10, sub regia și scenariul lui Jane Campion.

Înainte de a putea concura la următoarele premii Oscar. Puterea câinelui din perspectiva mea personală, îndrăznesc să expun, că dincolo de a oferi forța naturală a unei regizoare care își descoperă rezistența și furia prin, puterea emancipatoare a sexualității, într-o observare atentă a psihologiei virile, bine să fie mascate de maniere ascunse și acceptate, sau sub formă de carnalitate debordantă. Regia găsește o modalitate de a dezvolta această lucrare asupra rigorilor impunerii machismului, în fața unui personaj care contestă arhetipul cowboy-ului dur în arta rodeo-ului și castrarea la tauri, ascunzându-și homosexualitatea sub straturile de ostilitate forjate asupra victimelor sale.
Nu există spirit revizionist în această filmare, nicio strategie preconcepută de a reorienta un western învechit zdrobit în clișee, ca și cum ar trimite un mesaj între rânduri din amurgul zeilor săi.
Intriga nu face decât să sporească greutatea unui machism agonizant și sufocant în fața personajelor care îl practică cu mândrie și rușine clandestine, precum și pentru cei care suferă de el în mod explicit.
Puterea Câinelui, este prezentat ca un western de mare lirism, peisaje frumoase și tăceri profunde, dar și ca o analiză a personajelor pe care le înfățișează, plină de temeri, terori, anxietate, secrete, identități, instincte reprimate și amintiri. Frumusețea și claritatea ei sunt atât de puternice încât obține cu siguranță o notă generală mare.

Directorul său nu este un expert în subiectul târgului vest, cu regulile, codurile și estetica lui. Este prima sa lucrare in acest gen, si in care este jucat de un barbat, intrucat filmografia sa se bazeaza pe roluri feminine, precum si pe seriale TV, infruntand aceasta provocare dupa doisprezece ani de la ultimul sau lungmetraj.
Totuși, Campion demonstrează în acest film, o adaptare fidelă a romanului omonim al lui Thomas Savage scris în 1967, având capacitatea de a surprinde cruzimea și duritatea vestului pur al Arizona în 1925.
Cu această ocazie, lucrează cu o distribuție care Funcționează perfect și sincronizat, de parcă ar fi mecanismul unui ceas elvețian, și condus de un genial Benedict Cumberbatch, adevăratul epicentru al echilibrului în această poveste.
Regizorul oferă în a doua parte a filmării posibilitatea unei legături cu acest om disprețuitor care să-și arate vulnerabilitatea pe canal. Nu este o abordare ușoară, pentru că este produsă printr-o relație aproape sadomasochistă cu Peter, reflectarea a tot ceea ce, la suprafață, Phil urăște la același sex și își dorește cel mai mult în interior. Pe măsură ce acea relație se consolidează, acest western queer devine mai constrângător și mai abstract, de parcă interioarele întunecate ale fermei în care se consumă mizantropia protagonistului, răspândesc frică și tremur în spațiile mari care există deja.nu sunt de cucerire, ci de teroare. .
Aici Campion se dovedește solid în misterele evazive ale dorinței, care aduc mai aproape doi bărbați care par străini, vorbind într-o limbă secretă care miroase a moarte, la fel de ciudată și sugestivă precum coloana sonoră disonantă a lui Jonny Greenwood care înconjoară. cu măiestrie imaginile acestui film extraordinar.
Nici nu trebuie să scăpăm din munca lui Kristen Dunst, o femeie văduvă care poartă o tristețe agonizantă aproape endemică. Probabil cea mai interesantă parte a acestei povești, care lasă un reziduu amar de care e greu de scăpat, sunt duelurile lor interpretative, subtil atât de crude și atât de adevărate. Ea, fostă pianistă de film; el, un virtuoz al vitezei când cânta banjo-ul.

Din aceste confruntări și din puțina milă de care a dat dovadă personajul lui Cumberbatch se va naște însă o bunătate, simpatie și dăruire fără precedent care îi va da pe spectatorii pe dos, pregătiți probabil pentru un alt deznodământ. De aici încolo, westernul lui Jane Campion devine mai complex, mai pământesc, mai uman și mai adevărat.

Cel mai mare succes este să iei spectatorul de mână în mintea personajelor pe care le prezintă. Cu aproape nicio acțiune, fără evenimente majore, Jane Campion reușește în Puterea câinelui să arate cea mai întunecată latură a ființei umane și să transforme filmul aproape într-un thriller în care îți ții respirația în timp ce imaginile se succed. Toate acestea, cu niște peisaje evocatoare, maiestuoase și copleșitoare, care păstrează nespusele dorințe ale unor fermieri în asprimea Occidentului adânc și modul în care se transmite sentimentul de nespus.

Film care ne aduce încă o dată exclusiv Netflix.

12 nominalizări la Oscar anul acesta și laudele multor critici m-au făcut cu siguranță interesat de ea.

Ne confruntăm cu o dramă cu indicii de western, bazată pe un roman al lui Thomas Savage cu același nume. "Scoate-mi sufletul de sabie, iubirea mea de puterea cainelui."

Regizat de Jane Campion, regizor necunoscut mie până acum, complotul are loc în 1925. O fermă păzită de doi frați foarte diferiți va fi decorul principal în care au loc practic toate evenimentele. Unul este bun, grijuliu și altruist; în timp ce celălalt este arogant, arogant și despotic. Dar conviețuirea se va strica după ce unul dintre ei se va căsători.

În prima jumătate de oră, fiecare dintre personajele principale a fost prezentat eficient, și se realizează grija cu care se recreează acea epocă, de la costume până la fotografie și rolurile foarte diferite jucate de bărbați și femei în acea perioadă.

Benedict Cumberbatch arată că știe să facă ceva mai mult decât Dr. Strange în MCU și este motivul principal pentru a merge să asistăm la această poveste, din moment ce britanicul își joacă rolul cu rezultate foarte bune, oferind o performanță înflăcărată și dramatică. Jesse Plemons și Kirsten Dunst s-au dovedit deja a fi buni actori și în alte filme, iar împreună cu Benedict alcătuiesc cele trei axe principale ale poveștii, fără a-l uita pe Kodi Smit-McPhee, care face și treabă bună.

Să ajungem la miezul problemei:

Sunt idei excelente aici, un final oarecum greu de prevăzut din cauza „vitezei” rezoluției sale și se poate observa că regizorul pune diferite indicii de-a lungul filmului pentru a ajunge la concluzia de care vorbesc. Îndrăznește să atingă probleme sensibile care vă pot aminti de alte filme pe care nu le voi aminti din cauza spoilerelor, dar care uneori nu sunt foarte subtile.

Cred că există câteva probleme care ar fi putut fi rezolvate:

Ritmul este PREA lent. Este adevărat că fotografia este grozavă, performanțele și mișcările camerei sunt adesea puternice și există unele lucruri care ar fi putut fi fie decupate, fie decupate complet pe podeaua salii de tăiere (de exemplu, scena lacului), pentru că fie nu Nu adăugați mai mult decât știm deja, sau dă senzația că caută să prelungească minutele filmului. Dar, pe de altă parte, sunt lucruri care se întâmplă prea repede (chestia cu băutura) și literalmente de la o scenă la alta.

Eu zic că e prea lent pentru că, când termini de vizionat caseta, e greu să nu te gândești: „S-a terminat?”. Pentru că, deși finalul este bun și întreaga intriga este bine gândită, de fapt, când te gândești la asta, îți dai seama că mai întâi, sunt multe minute în care foarte puține se întâmplă cu adevărat; și în al doilea rând, că probabil că am mai văzut acea rezoluție. Personajul tipic care pare a fi ceva și face anumite lucruri este, sincer, foarte văzut.

Cealaltă problemă este că nu este chiar un western în ciuda faptului că la prima vedere așa pare. Multe dintre ingredientele genului de aici fie nu sunt prezente, fie sunt prezentate cel puțin timid, din moment ce alte probleme stau în slujba poveștii pe care ni-l spun aici.

În concluzie voi spune că este o propunere interesantă, care nu dezamăgește deloc dar în ciuda faptului că are idei grozave, ajunge să cadă pradă în sine și să păcătuiască un pic de o anumită pretenție. Mai are câteva minute și îi lipsește puțin mai multă tensiune, întrucât sunt câteva momente în care privitorul așteaptă să se întâmple mai multe lucruri pentru a alimenta nodul intrigii care nu ajung să vină decât în ​​rezoluție. Finalul este bun, dar nu minunat.

Trebuie să-l vezi pentru a fi conștient de motivul „succesului” acestui film și de ce poate obține la premiile Oscar.

Acesta este un film cu personaje în care emoțiile sunt o parte esențială a intrigilor. Regizorul pare să se miște ca un pește în apă, adâncindu-se în adâncurile mizeriei umane. Realitatea personajelor este foarte bine argumentată și disecată. Cu toții avem părțile noastre bune și părțile noastre rele. Cu ei a funcționat acest scenariu bazat pe romanul omonim al lui Thomas Savage. Nu am văzut atâtea filme cu Jane Campion, dar îmi amintesc „Pianul” cu care era deja nominalizată la Oscar (pe care Steven Spielberg i-a smuls de la ea cu geniala lui „Lista lui Schindler”) în 1993 și cu care a câștigat premiul. Palme d'Or la festivalul de la Cannes.

Nu pot să nu recunosc că are anumite încetiniri care o fac plictisitoare la un moment dat. Deși, transformările emoționale ale personajelor, jucându-le să le facă clișee pentru a rupe ulterior cu întorsături neașteptate ale atitudinilor lor față de (sau împotriva) celorlalți, îl fac genial. Este într-adevăr ceea ce prinde, conversiile emoționale ale fiecăruia, care îi determină să schimbe mediul familial și să genereze ritmul filmului.

Este filmul cu cele mai multe nominalizări din această ediție, cu 12. Se remarcă cei 4 actori principali. Într-adevăr, ceilalți sunt figuranți în jurul lor. Un candidat ferm pentru Actor Principal este Benedict Cumberbatch care reușește, în mai puțin de 5 minute, să genereze o ură atroce din partea publicului față de personajul său. Este pur și simplu o nominalizare sigură. Era deja pentru „Deciphering enigma” (Morten Tyldum, 2014). Rolul fratelui, de Jesse Plemons, este cel care mi se pare cel mai puțin justificat. Este personajul care se schimbă puțin în film și, din scenariu, cel mai plat. Este prima sa nominalizare, dar este un rol secundar de lux pe care l-am văzut în filme precum „The Irishman” (Martin Scorsese, 2019), „The Vice of Power” (Adam McKay, 2018), „Iuda and the Black”. Mesia” (Shaka King, 2021) sau „Podul spionilor” (Steven Spielberg, 2015). Cea care realizează schimbări radicale, spectaculoase și credibile este Kirsten Dunst. Iluziile, frustrările, dorințele lui, toate reflectate impecabil. Îl prețuiesc ca fiind cel mai bun film și unul dintre candidații mei fermi la câștigarea Oscarului. Pentru mine, ea era marea necunoscută în rolurile dramatice, din moment ce o văzusem doar în filmele din saga Spider-man. Prevăd că asta îi va relansa cariera către roluri mai puternice, pentru că puțini își vor aminti că, la 13 ani, a fost una dintre fetele din filmul „Jumanji” (Joe Johnston, 1995). Iar marea surpriză este nominalizarea pentru Actor Secundar a tânărului Kodi Smit-McPhee care, deși nu-l văd cu șanse de câștig, fiind deja există un vis pe care puțini îl împlinesc. frustrari, dorinte, toate reflectate impecabil. Îl prețuiesc ca fiind cel mai bun film și unul dintre candidații mei fermi la câștigarea Oscarului. Pentru mine, ea era marea necunoscută în rolurile dramatice, din moment ce o văzusem doar în filmele din saga Spider-man. Prevăd că asta îi va relansa cariera către roluri mai puternice, pentru că puțini își vor aminti că, la 13 ani, a fost una dintre fetele din filmul „Jumanji” (Joe Johnston, 1995). Iar marea surpriză este nominalizarea pentru Actor Secundar a tânărului Kodi Smit-McPhee care, deși nu-l văd cu șanse de câștig, fiind deja există un vis pe care puțini îl realizează. frustrari, dorinte, toate reflectate impecabil. Îl prețuiesc ca fiind cel mai bun film și unul dintre candidații mei fermi la câștigarea Oscarului. Pentru mine, ea era marea necunoscută în rolurile dramatice, din moment ce o văzusem doar în filmele din saga Spider-man. Prevăd că asta îi va relansa cariera către roluri mai puternice, pentru că puțini își vor aminti că, la 13 ani, a fost una dintre fetele din filmul „Jumanji” (Joe Johnston, 1995). Iar marea surpriză este nominalizarea pentru Actor Secundar a tânărului Kodi Smit-McPhee care, deși nu-l văd cu șanse de câștig, fiind deja există un vis pe care puțini îl realizează. din moment ce o văzuse doar în filmele din saga Omul Păianjen. Prevăd că asta îi va relansa cariera către roluri mai puternice, pentru că puțini își vor aminti că, la 13 ani, a fost una dintre fetele din filmul „Jumanji” (Joe Johnston, 1995). Iar marea surpriză este nominalizarea pentru Actor Secundar a tânărului Kodi Smit-McPhee care, deși nu-l văd cu șanse de câștig, fiind deja există un vis pe care puțini îl realizează. din moment ce o văzuse doar în filmele din saga Omul Păianjen. Prevăd că asta îi va relansa cariera către roluri mai puternice, pentru că puțini își vor aminti că, la 13 ani, a fost una dintre fetele din filmul „Jumanji” (Joe Johnston, 1995). Iar marea surpriză este nominalizarea pentru Actor Secundar a tânărului Kodi Smit-McPhee care, deși nu-l văd cu șanse de câștig, fiind deja există un vis pe care puțini îl realizează.

Ca bârfă, că aceste lucruri le plac, vom comenta că cuplul din filmul Jesse Plemons și Kirsten Dunst, sunt și ei în viața reală. Deci, împreună cu Javier și Penélope noștri, vor fi cele două perechi de nominalizați anul acesta. Ultimul cuplu nominalizat în același an a fost Elizabeth Taylor și Richard Burton pentru „Who’s Afraid of Virginia Wolf?” (Mike Nichols, 1966). De asemenea, se pare că Cumberbatch și Dunst nu au vorbit între ei în timpul filmărilor acestui film pentru a dezvălui, cu atât mai mult, relațiile și reacțiile personajelor lor și relația lor sinuoasă.

„Puterea câinelui” este un film neobișnuit. Ca „western” este departe de ceea ce se așteaptă în gen. Adevărul este că este un film cu personaje și o dramă psihologică.

Începe cu viața a doi frați care au făcut avere cu vite în Montana din 1925, foarte bine interpretată (în special rolul lui Benedict Cumberbatch).

Ambele sunt cele două fețe ale masculinității, cele două tipuri de bărbați care ar putea exista. Primul, Phil (Benedict Cumberbatch) este violent, abuziv cu orice ființă vie care se apropie de el, homofob ca nimeni altul și sexist ca nimeni altul. În schimb, fratele său George (Jesse Plemons) este exact opusul: atent, sensibil, de ajutor, cavaleresc.

În timp ce merg cu vite prin Midwest, cei doi se opresc pentru prânz la restaurantul pensiunii unei văduve (Kirsten Dunst) și dragostea înflorește între fratele sensibil și femeia singură, în urma sinuciderii unei văduve, a soțului ei. Ea are, de asemenea, ca urmare a acelei căsătorii dizolvate fatal, un fiu adolescent în mod clar homosexual și efeminat (Kodi Smit-McPhee).

Conflictul de familie cu fratele homofob este servit și va dezvălui tot felul de secrete.

Odată stabilit acest lucru, este un film lent. Asta nu înseamnă că e rău, este destul de bine.

Pe lângă spectacole ies în evidență și muzica, decorul și costumele. Este un film care, fără îndoială, va câștiga premii, deși nu va fi pe placul tuturor.

Anul este 1925, iar Jane Campion ("Pianul 1993") oferă un lirism copleșitor și adormit acestui western de sfârșit de sezon, cu indicii de homosexualitate. Un western târziu și modern zic, dar împodobit cu câteva componente clasice: o fermă, cowboy, vite, spații deschise... și nominalizat la nu știu câte Oscar 2021.

Cu întârziere sclipitoare și lipsă de ritm notabilă în timpul mai mult. de peste 2 ore de proiecție, mai spun că nu sunt de acord cu critica oficială și că este, pentru mine, o dramă capitulată a Vestului Nord-American excesiv SUPRAVERATAT. .1️⃣/5. ..PICARD..

Puterea câinelui este magnifică. Oscarul pentru cel mai bun regizor a fost mai mult decât meritat pentru Jane Campion, cu o scriere complexă însoțită de scene frumoase și costume fermecătoare. Jane Campion prezintă un scenariu provocator care, datorită performanțelor magnifice ale lui Benedict Cumberbatch, Kirsten Dunts, Jesse Plemons și Kodi Smit-McPhee, dă profunzime intrigii și o identitate fiecărui personaj, evidențiind Benedict Cumberbatch; jucând un personaj Împuternicit și un ticălos la prima vedere, dar cu o latură sensibilă față de fratele său care se învecinează cu bolnavul; Că, în timp ce intriga se desfășoară, există o paralelă bine introdusă între Phil și Peter, două personaje care aparent nu au nimic în comun, dar pe măsură ce povestea se desfășoară, multe asemănări pot fi văzute în acțiunile lor, care pentru mine este marcat mai ales în tranziția scenelor în care Phil taie testiculele unei vaci alternând cu Peter disecând un Iepure și asta face personajele interesante, sunt asemănătoare; dar nu la fel, fiecare personaj are propria sa dezvoltare. Sunt scene care ridică perfect filmul datorită montajului său orbitor, fie că este vorba de scena de pian în care, din fotografie combinată cu o regie de actorie magnifică, oferă o scenă perfectă din toate aspectele tehnice. fie că este vorba de Scena hambar de la sfârșit, oricum toți cei implicați fac o treabă grozavă; și asta face acest film special; Jane Campion nu se teme să arate scene puternice sau șocante, știe să le introducă organic în intriga pentru a da realism atât poveștii în sine, cât și personajelor; însoțită de alegorii fantastice precum geamul spart al restaurantului care ar putea simboliza modul în care fiecare personaj îi vede pe fiecare din perspectiva lui și îi judecă după prima lor apariție, o alegorie care capătă mai multă putere cu pantalonii lui Phil, care ar putea fi cum nu totul este ca se arată la prima vedere sau preferatul meu, scena vedetelor de neatins și dialogul subtil, dar puternic care dă un sens mai mare intrigii filmului. Puterea câinelui este genială în toate aspectele care pot alcătui un film, un film care știe să facă față problemelor sexuale intime bazate pe alegorii și mici detalii care dau eleganță scenariului deja șlefuit. Intriga nu merge pentru o rezoluție ușoară și dă întotdeauna sens fiecărei acțiuni a personajelor. Un film cu o compoziție unică, că datorită dăruirii pe care fiecare persoană și-a pus-o în această producție oferă mai mult de o scenă care te va lăsa cu gura căscată. Eliberează-mi sufletul de sabia mea. Viața mea din Puterea Câinelui.